Au trecut aproape doua saptamani de cand suntem parte din povestea lui Dumnezeu din tribul palawano. De cand suntem aici, ne-am dat seama ca suntem doar martori la ceea ce face El in viata oamenilor de aici. Primele zile au fost mai grele, nu stiam cum sa ne integram in viata lor sau cum putem pune mana sa facem ceva practic pentru oamenii de aici. Oamenii palawano sunt asa sfiosi si speriati (asa au fost la inceput) mai ales copiii si cu greu ne-am apropiat de ei. Acum la sfarsit ne dam seama ca ii iubim mai mult pentru ca a luat mai mult timp si efort sa ne apropiem si sa ii cunoastem.

Aproape in fiecare zi am avut acelasi program, dimineata de la 8 incepea scoala si eram acolo prezenti cand toti se rugau pentru noua zi de scoala. Cat de mult avem de invatat de la niste copii! Cu fetele ne-am pus sa restauram cartile vechi si foarte uzate ale scolii, sa le punem in folii si sa le etichetam pe toate. A fost munca pe banda, dar am facut totul cu gandul ca orice lucru, mic sau mare il facem pentru ca El sa fie inaltat. Continue reading →

Namibia

Sunt mai mult de trei săptămâni de când am plecat din țară și mă simt în egală măsură bucuroasă cât și îndatorată să furnizez cantitatea de informație pe care pasta si dimensiunea paginii mi-o permit.

Călătoria până în Namibia a fost lungă și prăfuită pe alocuri cu intervenții din partea celui rău. Am parcurs o porțiune de drum cu autocarul timp de douăzeci de ore – timp în care o mașină din fața noastră a scăpat de sub controlul șoferului, care adormise la volan, dar am fost păziți de pericol; după încă o bucată de vreme o persoană a decedat în timpul unei opriri în Germania –  am așteptat zece ore în aeroportul din Frankfurt, alte zece ore cu avionul până în Windhoek, capitala Namibiei, unde am fost cazați o zi. În ziua următoare am plecat de dimineața cu un microbuz până în cel mai apropiat oraș de bază. Am ajuns într-un final joi noaptea, dupa patru zile pline, în baza Kalahari New Hope. Continue reading →

Au trecut 8 zile de cand am plecat din Romania si locul unde suntem acum devine tot mai real pentru noi, parca abia acum ne dam seama cu adevarat unde am ajuns si cuvintele care sa exprime ceea ce simtim sunt greu de gasit.

Dumnezeu si-a demonstrat credinciosia si bunatatea fata de noi inca de cand am urcat in microbus-ul ce ne ducea spre Budapesta, ne-a ajutat sa prindem toate avioanele, sa ne intregim echipa in Berlin cand ne-am intalnit cu Daniela si de cand am ajuns in Filipine, Dumnezeu continua sa se ingrijeasca de noi prin oamenii lui de aici, demonstrand mereu si mereu ca El are in mana Sa fiecare detaliu si nu trebuie sa ne
ingrijoram.

Continue reading →

Namibia – Iunie 2013

Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii …

Atunci cand ne gandim ca se apropie iarna si vine frigul, ne gandim ca avem destule haine groase in dulap, ca avem incalzire, paturi si multe alte lucruri care ne ajuta sa nu simtim frigul prea tare. Cand sunt  in cort si temperaturile scad foarte tare (in unele nopti), singurul lucru care ma ajuta sa trec mai usor e ca ma gandesc la saracii bushmeni care trebuie sa indure frigul de afara, cu un rand de haine cu cateva paturi, culcandu-se pe nisipul rece si avand doar caldura unui foc. Cat de binecuvantati sunt cei care pot avea o casa, o mancare calda, haine curate si care miros frumos, doar ca unii nu stiu sa multumeasca si sa pretuiasca pe Cel din mana caruia primim toate lucrurile. Din luna mai de cand a venit frigul am inceput sa dam haine la copilasi, iar ei erau asa de fericiti cand se vedeau cu hainute noi si curate. Un copil de la noi din tara cand primeste o hainuta noua, dulciuri sau jucarii i se pare un lucru normal, dar cei care nu au parte de lucrurile astea se bucura atunci cand primesc poate o bomboana, sau o mauichi, cum le spun ei, daramite sa mai vorbim despre un nou rand de haine. Se privesc unii pe altii cu niste ochi mari si nu le vina sa creada ca cineva s-a gandit la ei si le pasa de ei.

Continue reading →