Category: Misiune

Namibia, săptămâna 2

Posted by Administrator in Misiune, Ştiri tagged with Tags: , ,

A trecut deja si a 2-a saptamana de cand suntem aici si parca nu ne vine sa credem ce repede trece timpul. In fiecare zi se intampla cate ceva special si cand se insereaza ne intrebam ce ne-a pregatit Domnul pentru ziua urmatoare, cu ce o sa ne uimeasca…
namibia saptamana 2In fiecare seara vizitam cate o familie din satul din apropierea bazei sau din alte sate si cu cat vizitam mai multi oameni, realizam cat de mare e Dumnezeul nostru care se bucura de inimile fiecarui boshiman. Desi la suprafata oamenii astia par asa de saraci, totusi sunt mult mai bogati decat cei ce se incred in lucrurile pamanesti, pentru ca oamenii astia tot ce au mai de pret este Dumnezeu si atunci cand Il ai pe El realizezi ca El e tot ce ai nevoie. La una din familiile pe care le-am vizitat, toti membrii, de la cel mai mic pana la cel mai in varsta, erau stransi in jurul unui foc care era facut sub o casa de paie fara pereti, doar cu acoperis. namibia saptamana 2Cand am ajuns noi acolo, s-au ridicat sa ne dea cele mai bune scaune care erau de fapt niste cutii de conserve si o galeata intoarsa. Oamenilor de aici le place foarte mult sa cante si de fiecare data cand ne strangem in jurul focului se canta multe cantari. Si noi am invatat cantari in limba lor, dar am fost foarte surprinsa sa vad ca si ei stiu cantari in romaneste. Un copil dintr-o alta familie si-a confectionat singur propria chitara cu care canta in timp ce cantam si noi cu a noastra. Era facuta dintr-un bat lung, o cutie de conserva si niste sarme. Cantarile lor sunt asa de simple, dar cu un mesaj profund, una din cea mai cantata cantare spune asa: “people please wake up, when Jesus come you must be ready!”. Fiecare vers ce-l cant aici impreuna cu oamenii astia, il simt asa de adevarat si imi vorbeste personal.

In timpul vizitei la o alta familie, stateam si ascultam ce povestea cu o femeie, namibia saptamana 2unul dintre misionarii de aici. Nu intelegeam nimic din ce vorbesc, dar am vazut cum ii sclipeau ochii la aceasta femeie. Am aflat apoi ca femeia a marturisit ca a vorbit cu multi oameni, dar niciodata nu a simtit ce a simtit atunci, a spus ca a cuprins-o o bucurie si o pace pe care nu a cunoscut-o pana atunci. L-am vazut pe Domnul cum poate schimba o inima intristata intr-una care da pe dinafara de bucurie.

Simtim in fecare zi si atacurile din partea celui rau. Drumurile de aici sunt din nisip, iar pe margini sunt pline de plante intepatoare (acaccia). Mergeam inspre un sat mai indepartat si masina s-a blocat in nisip. Nu am mai putut inainta si sentimentul pe care-l aveam cand derapa masina era de inzapezirea care este la noi iarna. Nu am vrut sa ne lasam intimidati si am plecat pe jos un drum de 40 de minute si pe drum mi s-au rupt si papucii. Am inteles de ce a fost impotrivirea asta doar dupa ce am vazut ce binecuvantare am avut impreuna cu oamenii din sat. Am vazut oameni insetati dupa Cuvant si cu dorinta de a se ruga mai mult si de a ne ruga pentru ei.

Din cauza ca nu este apa in sat, copiii care vin la scoala isi spala namibia saptamana 2hainele odata pe saptamana aici si fiecare invatator merge cu clasa lui sa ajute copiii sa-si spele hainele. Eu am fost foarte uimita sa vad copilasii de 8-10 ani ca isi spala singuri hainele. Aveam 2 ligheane unde toti cei 16 copii din grupa mea se inghesuiau sa prinda un loc la lighean. Dupa ce si-au spalat hainele care le aveau pe ei (ca alea erau toate hainele lor) si le-au intins pe gard si au venit pe rand sa se spele pe maini si pe picioare. Am avut parte de bucurie dar si mila in acelasi timp si simteam cum mi se frange inima in timp ce le frecam picioarele babatorite, aveam impresia ca spal niste bucati de lemn, unii dintre ei se frecau cu pietricele ca sa se duca murdaria, altii veneau si-mi spuneau “ look my hands are dirty, I need more soap…” unii au intrat chiar si cate trei in ligheanele unde au spalat hainele si spuneau ca isi fac dus. Erau asa de fericiti… cand le-am vazut zambetele si ochii asa de senini am inteles mai mult ca oricand bucuria slujirii.

Intr-o zi cand curatam clasa mea, am vazut dupa tabla o patura intinsa namibia saptamana 2pe jos. Azi era a 2-a zi cand unul dintre copii s-a strecurat si a dormit in sala de clasa. Podeaua de ciment e mai calduroasa decat nisipul rece din colibele lor. Clasa are cateva mese si banci, o tabla si multe imagini pe care profesorii le deseneaza manual ca sa inteleaga copiii mai bine cuvintele si literele noi.

La sfarsitul saptamanii ne-am echipat cu ceva mancare, saci de dormit si haine groase pentru noapte si am plecat intr-un sat pentru a vorbi cu oamenii. Am vizitat multe familii si am aflat obiceiuri de-ale lor cum ar fii: batutul semintelor pentru a face faina sau cum se face foc din frecatul pietrelor. In jurul focului unde urma sa dormim, unul din localnici ne-a povestit obiceiuri pe care oamenii le practica. Cum merg la vrajitoare si sacrifica animale negre pentru a se vindeca, cum obisnuiesc sa se taie pe fata sau pe maini ca sa curga sangele si asa sa iasa durerea afara. E asa mare nevoie ca oamenii sa afle ca Domnul este cel care vindeca si tot ce are El nevoie este de o inima sincera care Il cauta pe El si nu e nevoie de varsare de sange sau sacrificiu de animale sau dansuri si cantece pagane…

namibia saptamana 2

Aici noaptea e foarte frig…un frig diferit decat frigul de iarna de la noi. A fost si -4 grade intr-una din nopti.

Noi dormim in cort in saci de dormit si cu toate hainele groase pe noi. Si uneori dimineata e si mai frig decat in timpul noptii. Copiii si muncitorii vin la masa la ora 7 cand gerul e foarte patrunzator si soarele abia rasare si tot ce au pe ei e o bluza si o pereche de pantaloni.

In timpul zilei se incalzeste mult, dar vantul bate incontinuu si din cauza asta avem buzele crapate si mainile si picioarele uscate. Dar in toate astea simtim o mare bucurie si slujim cu drag. Invatam sa traim simplu, dar sa ne imbogatim spiritual si pentru mine lucrul asta este foarte imbucurator.

Domnul continua sa ne uimeasca in fiecare zi cand intr-un fel cand in altul si pentru noi e o continua lectie. Vrem ca Domnul sa gaseasca placere in inimile noastre si vrem sa ne lasam folositi de El, pentru asta avem nevoie de multa rugaciune din partea voastra, cei care cititi asta si avem nevoie sa luptati pe genunchi impreuna cu noi!

Multumesc ca sunteti parte din lucrarea asta!
(Rebecca)

Kenya, săptămâna 1

Posted by Administrator in Misiune, Ştiri tagged with Tags: ,

Am ajuns vineri dimineata in Kenya si cum am ajuns in aeroport mi-am dat seama ca este vorba despre o alta lume, o noua realitate, o provocare pe care am acceptat-o si pe care vreau sa o traiesc alaturi de Cel care ne-a chemat la slujirea asta. Ne-au asteptat la aeroport Pastorul Fred cu Goretty, sotia sa, impreuna cu alti tineri de la biserica Tumaini. Cand am ajuns la casa unde suntem cazati am vazut ca deja fratii si surorile ne asteptau cu un ceai negru, alune prajite si cu mandazi (un fel de gogosi). Am fost surprinsa de cata dragoste si cata daruire a pus Dumnezeu in inima lor, in inima africanilor.

slumVineri la ora 3 dupa-amiaza, dupa ce ne-am asezat lucrurile, am fost pentru prima data in slum si ..wow…cata saracie, cati copii flamanzi si murdari care se jucau printre gunoaie…dar am incercat sa nu ma las coplesita de intrebarile astea, pentru ca oricum noi oamenii nu putem schimba ceva prin noi insine, prin puterile noastre, doar El stie tot si poate tot, pentru ca este suveran in tot universul. Cand am ajuns la biserica Tumaini, ne-au intampinat zeci de copii care au venit la noi si ne ziceau “muzungu” care in limba lor inseamna alb. Cat de gresita era atitudinea mea, fata de persoanele de culoare, inainte sa cunosc oamenii si copiii de aici. Slava Domnului ca El mi-a aratat ca doar culoarea pielii difera, atat si numai atat. Pe chipurile africanilor si in special pe chipurile copiilor am vazut atata nevoie de dragostea lui Hristos si a copiilor Lui care sa le aduca aceasta veste buna a salvarii.

Duminica dimineata am fost la ora 9 la biserica si am putut vedea modul lor in care se inchina inaintea lui Dumnezeu . Chiar daca mi s-a parut putin ciudat la inceput am incercat sa ma inchin impreuna cu ei aceluasi Dumnezeu si am inteles ca inchinarea lor este una adevarata si Il onoreaza pe El, pentru ca vine dintr-o inima flamanda si insetata dupa Cristos. Chiar daca au atatea probleme, si se confrunta cu boala si saracie, au atata pace si speranta in inima lor pentru ca au gasit ceea ce multi din noi cautam toata viata, adevarata implinire, care vine doar din cunoasterea lui Cristos. Sunt o adevarata lectie pentru mine oamenii de aici. Si multumesc Domnului ca in planul Lui, El o gasit cu cale sa pot face parte din lucrarea asta si nu-I usor nici pentru mine, nici pentru ceilalti, dar stim ca El e cu noi, e in noi si El se lupta pentru noi. In slabiciunile si indoielile nostre, El ne e tarie si atata timp cat il stim pe El de partea noastra mergem inainte, nu avem plan de rezerva, am inceput cu Cristos lucrarea asta si vrem sa o terminam tot cu El.

Astazi a fost prima zi in care am predat la scoala, la copiii din clasa a treia si a patra si tot ce vreau si pentru ce ma rog e ca Domnu sa ma faca folositoare lucrarii si sa ma ajute sa arat oamenilor dragostea si bunatatea Lui pe care El mi-a aratat-o si cu care ma copleseste in fiecare zi. Astazi am putut avea internet si cand mi-am verificat mailul am vazut ca sunt oameni, care simt cu lucrarea asta si care se roaga si postesc pentru noi si lucrul asta ne incurajeaza si ne ajuta sa nu da inapoi. Maine dimineata 6 persoane din grupul nostru vor pleca spre Siaya si vom ramane aici in Kibera doar 4 persoane. Noi cei care vom ramane ne vom ocupa in continuare de copiii, la scoala, iar dupamasa vom merge in vizite la familiile din slum. Astazi am avut parte de cateva vizite in familii si a fost o incurajare pentru mine sa vad oamenii, care ne impartasesc felul in care il cunosc pe Domnul dar si suferintele lor, problemele lor si ceea ce ii framanta pe ei (casele unora dintre ei vor fi demolate zilele astea pentru ca autoritatile vor sa construiasca o autostrada in slum, chiar astazi in timp ce mergeam la biserica am vazut cum cateva case erau daramate si cum oamenii priveau tristi la daramaturile care au ramas). M-am bucurat cand vedeam cum se lumineaza fetele oamenilor dupa ce ne rugam pentru ei si dupa ce aveam partasie cu ei. Daca un singur om il cunoaste si il simte pe Domnu prin ceea ce facem noi aici si prin ceea ce este El in noi, inseamna ca s-a meritat totul.

Este asa de uimitor felul in care Domnul lucreaza in noi si prin noi, un lucru important pe care El vrea sa ma invete aici in slujire este faptul ca uneori El nu imi da un raspuns sigur si imediat la rugaciuni, pentru ca El vrea sa ma invete sa depind in orice lucru de El si prin asta Dumnezeu vrea sa creasca credinta mea in El si vrea sa ma invete ca umblarea alaturi de El este doar prin credinta.

As vrea sa va las un verset care l-am citit de dimineata si care a fost o incurajare pentru noi :
Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi stati linistiti” Exod 14:14

Multumim pentru rugaciunile voastre si staruiti in continuare pentru noi si pentru lucrarea pe care Domnul vrea sa o facem aici. A Lui sa fie Gloria in toate lucrurile.

Namibia, săptămâna 1

Posted by Administrator in Misiune, Ştiri tagged with Tags: ,

N-am ştiut la ce să mă aştept cu privire la misiunea din vara asta. În noaptea dinaintea plecării am dormit foarte rău şi simţeam urme de panică. Într-un moment critic al nopţii mi-a venit chiar şi gândul renunţării. Călătoria până în Namibia a durat trei zile pline: 20 de ore pe autocar, 24 de ore parţial pe avion, parţial în aşteptarea lui şi încă o zi pîna în camp.
Dormim în corturi ca evreii adevăraţi :-p şi ne-am obişnuit deja cu temperatura fluctuantă: foarte frig noaptea şi foarte cald ziua.
namibia s1-1E a patra zi de cînd am ajuns în câmp (în locul în care stăm) şi am impresia că sunt de foarte mult timp aici, pentru că am avut atatea lucruri de făcut. Misionarii de aici sunt o adevărată binecuvantare pentru oamenii din zonă numiţi Bushmen. Numele de Bushmen se datorează tufărişului preponderent ce acopera pământul. Mama Neli, cum o numesc localnicii, este responsabilă de gospodărie şi hrana copiilor care vin la şcoala Kalahari New Hope. Lidia, fica ei se ocupă cu şcoala, Dani, fiul ei se ocupă de construirea şi extinderea câmp-ului, de reparaţii, agricultură, etc. şi Octavian, un tanăr misionar, e responsabil de misiune. Domnul le-a pus pe inimă ajutorarea tribului Bushmen şi fac o lucrare care se întinde pe mai multe sate. În prima zi, vineri, am fost în misiune într-un sat la cîţiva kilometri cu maşina. Niciodată nu am văzut o biserică aşa frumoasă, şi ea consta într-un copac mare în cîmp lângă sat, la picioarele căruia erau două trunchiuri de copac aşezate pe nisip în loc de bănci. Cînd am ajuns, ne-am aşezat sub copac şi aşteptam ca oamenii să înceapă să se strângă la biserică. Pe rînd veneau şi se aşezau pe trunchiuri sau pe nisip. Am cântat în engleză şi în Bushmen (limba tribului) şi am rămas uimită să aud un adevărat cor format dintr-o mînă de oameni. Adulţi şi copii cântau melodii pe mai multe voci de parcă erau dirijaţi de un profesionist. Aşa un talent la nişte oameni, care nu ştiu să scrie şi să citească. Apoi a urmat partea de învăţătură, în care oamenii trebuiau să îşi aducă aminte ce învăţaseră cu o săptămînă înainte şi apoi o nouă lecţie. M-am bucurat aşa de mult să văd un program de biserică aşa interactiv şi viu şi natural, în care oamenii erau schimbaţi complet în urma auzirii Cuvîntului! În tribul acesta, în care de sute de ani locuitorii sunt legaţi de vrăjitorie, alcool, droguri, poligamie, agresivitate, etc., oamenii se schimbă radical încât feţele lor radiază bucurie, blândeţe şi smerenie. În timp ce povesteam cu oamenii după biserică, un pui de şarpe a căzut din copac în mijlocul nostru, dar Raspop l-a omorît rapid.
namibia s1-2Sâmbătă dimineaţa am avut program de biserică iar oamenii au venit de prin zonă în campus în locul de închinare. Rămân uimită să văd atâta bucurie în oamenii de aici şi mă gândesc că ei ştiu să aprecieze harul Domnului. După-masă am plecat cu maşina arhiplină de haine şi oameni ca să ducem copiilor din câteva sate îmbrăcăminte. Am fost noi 4 Tumainişti, Lidia, Octav, şi Lin (un tânăr inginer chinez). Fiindcă satele se aflau la 130 km depărtare am rămas peste noapte în sat. Aici se înserează la ora 17:00 aşa că am apucat să îmbracăm copiii cu hainele noi înainte să se întunece. Văzînd copiii cum vin pe rând cu trupurile lor bătute de soare ziua şi de frig noaptea şi plecînd cu feţele zâmbind de încântare de noua îmbrăcăminte călduroasă şi colorată, mă tulbur cînd mă gîndesc la pretenţiile noastre europene, metropolitane.
După apus fiecare familie din sat face un foc în jurul căruia se încălzeşte. Am început să cântăm melodii pe care le ştiau ei şi apoi ce ştiam noi. După ce a plecat fiecare în coliba lui, ne-am culcat sub cerul plin de stele. Papucul meu s-a dovedit a fi o bună perină. Spre încântarea mea am dormit foarte bine, a doua zi am mers în încă două sate. Lucrarea noastră s-a dovedit a fi presărată cu piedici de la cel rău. Maşina a început să aibe probleme cu frâna. Într-un sat, în timp ce cântam, eu mă jucam cu nisipul şi am dat de o piesă metalică acoperită cu nisip şi am scos-o. Am aruncat-o la picioarele Rebeccăi, crezînd că e ceva metal cum mai aruncă ei. Dar am aflat că de fapt era o piesa importanta de la maşina, de la frînă. În alt sat, în timp ce unul din noi era sub maşină să repare frâna, maşina a început să dea înapoi spre cel de sub ea (cu toate că era trasă frîna de mînă şi băgată în viteză) şi ne-am speriat în prima fază. Însă am oprit-o în timp şi totul a fost bine. Ne-am întors întregi acasă.
namibia s1-1Astăzi am avut prima zi de şcoală iar eu am fost pentru prima oară în viaţă învăţătoare. E mare nevoie de învăţători pentru că sunt mulţi copii şi trebuie să te ocupi intens de ei pentru că nu sunt obişnuiţi să stea în bănci şi să înveţe. În timpul ultimei ore a izbucnit un foc puternic în marginea campului şi toţi copiii, muncitorii şi misionarii au pus mâna să ajute la stingerea lui. Timp de 5 ore focul se răspîndea din cauza cîmpului plin de tufişuri şi oamenii munceau din greu să îl stingă. “Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtorare, în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi, prigoniţi, dar nu părăsiţi, trîntiţi jos , dar nu omorâţi.” Cel rău e la lucru zi şi noapte, dar Domnul e Dumnezeul nostru şi ne întăreşte.
Seara păstrăm obiceiul, pe care îl are familia misionară de aici, să ne întâlnim la devoţional. Ne adunăm după o zi de lucru şi cântăm , citim împreună din Biblie şi ne rugăm, iar Domnul ne întăreşte prin asta.
Pentru voi, cei care citiţi, spun că este mare nevoie de oameni care să lucreze aici pe termen lung. E nevoie de învăţători, predicatori, oameni care să fie gata să lucreze pentru Domnul. E o lucrare foarte faină şi am văzut că Domnul o binecuvintează. Rugaţi-vă ca Domnul să vă descopere planul Lui pentru vieţile voastre.
Spuneţi salutări tuturor celor din ţară. Noi, prietenii voştri din Namibia, vă mulţumim pentru rugaciunile voastre şi vă salutăm călduros.

Rena

Newsletter iunie ’12

Posted by Administrator in Evenimente, Misiune tagged with Tags: , , , , ,

Dragii nostri,

Va scriem fiindca noi credem in puterea rugaciunii, la asta va invitam, sa stati in mijlocire pentru ceea ce Dumnezeu vrea sa lucreze in si prin noi.

Cu ajutorul lui Dumnezeu si in acest an, vom lua parte la cateva misiuni pe termen scurt, dar continuam si lucrarea noastra aici in tara.
Cateva motive de rugaciune si lucruri care se vor intampla in saptamanile urmatoare:

Misiune Namibia:

namibia1namibia2– marti dupa-masa, echipa de misiune (4 persoane), a plecat spre Frankfurt, de unde a zburat la Rundu, Namibia. Au nevoie de rugaciune pentru protectie si calauzire, in primul rand si sprijin financiar pentru lucrarea ce o vor face acolo.

Misiune Kenya-Tanzania:

kenya1kenya2– multumim lui Dumnezeu ca am reusit sa cumparam biletele de avion si aproape toti avem facute vaccinurile.
– luni am inceput tratamentul pentru malarie, continuam pregatirea pentru misiune si cu ajutorul Domnului, joi 5 iulie, vom merge in Kenya.
– rugati-va pentru fiecare persoana din grup care va merge, unele au probleme la servici, cu concediul. De asemenea rugati-va pentru echipa de la Biserica din Kibera (Kenya) care ne va insoti atat in Siaya (Kenya), cat si in Tanzania.
– mai avem nevoie de aproximativ 3000 de euro pentru tot grupul, bani necesari pentru cazare, transport, mancare si lucrare in aceasta misiune.

Kyrgyzstan:

kyr1kyr2– multumim Domnului ca am reusit sa platim biletele.
– rugati-va pentru familia Vlasin, care ne va primi la ei.
– rugati-va sa putem fi o marturie pentru mantuirea oamenilor din Osh, Kyrgyzstan.

——————————————————————————————————————————————————————————–

In perioada 20-26 august, dorim sa prezentam ce am facut in misiune si de asemenea sa motivam crestinii evanghelici din Romania la a se implica in misiunea locala si globala. In aces scop, vom organiza o tabara de misiune.
Vom anunta din timp locatia si invitatii, cat si temele ce le vom aborda.
Puteti sa va inscrieti impreuna cu tineri din biserica de care apartineti.

In fiecare marti (in Bucuresti) si miercuri (in Timisoara) ne intalnim la rugaciune, va asteptam cu drag impreuna cu noi. Contactati-ne pentru detalii legate de locatie.

Organizatia Tumaini va multumeste pentru sprijin si implicare. Va simtim aproape de noi si credem ca impreuna putem duce Evanghelia cat mai departe spre marginile pamantului.
Nu uitati, Dumnezeu merita toata gloria. Din El, prin El si pentru EL le facem pe toate, a lui sa fie toata cinstea, onoarea si gloria.

Date de contact:
– email: misiune@yahoo.com
– telefon: 0745 259 044
– persoana de contact: Grecu Daniel
www.tumaini.ro