Category: Ştiri

Kenya, săptămâna 1

Posted by Administrator in Misiune, Ştiri tagged with Tags: ,

Am ajuns vineri dimineata in Kenya si cum am ajuns in aeroport mi-am dat seama ca este vorba despre o alta lume, o noua realitate, o provocare pe care am acceptat-o si pe care vreau sa o traiesc alaturi de Cel care ne-a chemat la slujirea asta. Ne-au asteptat la aeroport Pastorul Fred cu Goretty, sotia sa, impreuna cu alti tineri de la biserica Tumaini. Cand am ajuns la casa unde suntem cazati am vazut ca deja fratii si surorile ne asteptau cu un ceai negru, alune prajite si cu mandazi (un fel de gogosi). Am fost surprinsa de cata dragoste si cata daruire a pus Dumnezeu in inima lor, in inima africanilor.

slumVineri la ora 3 dupa-amiaza, dupa ce ne-am asezat lucrurile, am fost pentru prima data in slum si ..wow…cata saracie, cati copii flamanzi si murdari care se jucau printre gunoaie…dar am incercat sa nu ma las coplesita de intrebarile astea, pentru ca oricum noi oamenii nu putem schimba ceva prin noi insine, prin puterile noastre, doar El stie tot si poate tot, pentru ca este suveran in tot universul. Cand am ajuns la biserica Tumaini, ne-au intampinat zeci de copii care au venit la noi si ne ziceau “muzungu” care in limba lor inseamna alb. Cat de gresita era atitudinea mea, fata de persoanele de culoare, inainte sa cunosc oamenii si copiii de aici. Slava Domnului ca El mi-a aratat ca doar culoarea pielii difera, atat si numai atat. Pe chipurile africanilor si in special pe chipurile copiilor am vazut atata nevoie de dragostea lui Hristos si a copiilor Lui care sa le aduca aceasta veste buna a salvarii.

Duminica dimineata am fost la ora 9 la biserica si am putut vedea modul lor in care se inchina inaintea lui Dumnezeu . Chiar daca mi s-a parut putin ciudat la inceput am incercat sa ma inchin impreuna cu ei aceluasi Dumnezeu si am inteles ca inchinarea lor este una adevarata si Il onoreaza pe El, pentru ca vine dintr-o inima flamanda si insetata dupa Cristos. Chiar daca au atatea probleme, si se confrunta cu boala si saracie, au atata pace si speranta in inima lor pentru ca au gasit ceea ce multi din noi cautam toata viata, adevarata implinire, care vine doar din cunoasterea lui Cristos. Sunt o adevarata lectie pentru mine oamenii de aici. Si multumesc Domnului ca in planul Lui, El o gasit cu cale sa pot face parte din lucrarea asta si nu-I usor nici pentru mine, nici pentru ceilalti, dar stim ca El e cu noi, e in noi si El se lupta pentru noi. In slabiciunile si indoielile nostre, El ne e tarie si atata timp cat il stim pe El de partea noastra mergem inainte, nu avem plan de rezerva, am inceput cu Cristos lucrarea asta si vrem sa o terminam tot cu El.

Astazi a fost prima zi in care am predat la scoala, la copiii din clasa a treia si a patra si tot ce vreau si pentru ce ma rog e ca Domnu sa ma faca folositoare lucrarii si sa ma ajute sa arat oamenilor dragostea si bunatatea Lui pe care El mi-a aratat-o si cu care ma copleseste in fiecare zi. Astazi am putut avea internet si cand mi-am verificat mailul am vazut ca sunt oameni, care simt cu lucrarea asta si care se roaga si postesc pentru noi si lucrul asta ne incurajeaza si ne ajuta sa nu da inapoi. Maine dimineata 6 persoane din grupul nostru vor pleca spre Siaya si vom ramane aici in Kibera doar 4 persoane. Noi cei care vom ramane ne vom ocupa in continuare de copiii, la scoala, iar dupamasa vom merge in vizite la familiile din slum. Astazi am avut parte de cateva vizite in familii si a fost o incurajare pentru mine sa vad oamenii, care ne impartasesc felul in care il cunosc pe Domnul dar si suferintele lor, problemele lor si ceea ce ii framanta pe ei (casele unora dintre ei vor fi demolate zilele astea pentru ca autoritatile vor sa construiasca o autostrada in slum, chiar astazi in timp ce mergeam la biserica am vazut cum cateva case erau daramate si cum oamenii priveau tristi la daramaturile care au ramas). M-am bucurat cand vedeam cum se lumineaza fetele oamenilor dupa ce ne rugam pentru ei si dupa ce aveam partasie cu ei. Daca un singur om il cunoaste si il simte pe Domnu prin ceea ce facem noi aici si prin ceea ce este El in noi, inseamna ca s-a meritat totul.

Este asa de uimitor felul in care Domnul lucreaza in noi si prin noi, un lucru important pe care El vrea sa ma invete aici in slujire este faptul ca uneori El nu imi da un raspuns sigur si imediat la rugaciuni, pentru ca El vrea sa ma invete sa depind in orice lucru de El si prin asta Dumnezeu vrea sa creasca credinta mea in El si vrea sa ma invete ca umblarea alaturi de El este doar prin credinta.

As vrea sa va las un verset care l-am citit de dimineata si care a fost o incurajare pentru noi :
Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi stati linistiti” Exod 14:14

Multumim pentru rugaciunile voastre si staruiti in continuare pentru noi si pentru lucrarea pe care Domnul vrea sa o facem aici. A Lui sa fie Gloria in toate lucrurile.

Namibia, săptămâna 1

Posted by Administrator in Misiune, Ştiri tagged with Tags: ,

N-am ştiut la ce să mă aştept cu privire la misiunea din vara asta. În noaptea dinaintea plecării am dormit foarte rău şi simţeam urme de panică. Într-un moment critic al nopţii mi-a venit chiar şi gândul renunţării. Călătoria până în Namibia a durat trei zile pline: 20 de ore pe autocar, 24 de ore parţial pe avion, parţial în aşteptarea lui şi încă o zi pîna în camp.
Dormim în corturi ca evreii adevăraţi :-p şi ne-am obişnuit deja cu temperatura fluctuantă: foarte frig noaptea şi foarte cald ziua.
namibia s1-1E a patra zi de cînd am ajuns în câmp (în locul în care stăm) şi am impresia că sunt de foarte mult timp aici, pentru că am avut atatea lucruri de făcut. Misionarii de aici sunt o adevărată binecuvantare pentru oamenii din zonă numiţi Bushmen. Numele de Bushmen se datorează tufărişului preponderent ce acopera pământul. Mama Neli, cum o numesc localnicii, este responsabilă de gospodărie şi hrana copiilor care vin la şcoala Kalahari New Hope. Lidia, fica ei se ocupă cu şcoala, Dani, fiul ei se ocupă de construirea şi extinderea câmp-ului, de reparaţii, agricultură, etc. şi Octavian, un tanăr misionar, e responsabil de misiune. Domnul le-a pus pe inimă ajutorarea tribului Bushmen şi fac o lucrare care se întinde pe mai multe sate. În prima zi, vineri, am fost în misiune într-un sat la cîţiva kilometri cu maşina. Niciodată nu am văzut o biserică aşa frumoasă, şi ea consta într-un copac mare în cîmp lângă sat, la picioarele căruia erau două trunchiuri de copac aşezate pe nisip în loc de bănci. Cînd am ajuns, ne-am aşezat sub copac şi aşteptam ca oamenii să înceapă să se strângă la biserică. Pe rînd veneau şi se aşezau pe trunchiuri sau pe nisip. Am cântat în engleză şi în Bushmen (limba tribului) şi am rămas uimită să aud un adevărat cor format dintr-o mînă de oameni. Adulţi şi copii cântau melodii pe mai multe voci de parcă erau dirijaţi de un profesionist. Aşa un talent la nişte oameni, care nu ştiu să scrie şi să citească. Apoi a urmat partea de învăţătură, în care oamenii trebuiau să îşi aducă aminte ce învăţaseră cu o săptămînă înainte şi apoi o nouă lecţie. M-am bucurat aşa de mult să văd un program de biserică aşa interactiv şi viu şi natural, în care oamenii erau schimbaţi complet în urma auzirii Cuvîntului! În tribul acesta, în care de sute de ani locuitorii sunt legaţi de vrăjitorie, alcool, droguri, poligamie, agresivitate, etc., oamenii se schimbă radical încât feţele lor radiază bucurie, blândeţe şi smerenie. În timp ce povesteam cu oamenii după biserică, un pui de şarpe a căzut din copac în mijlocul nostru, dar Raspop l-a omorît rapid.
namibia s1-2Sâmbătă dimineaţa am avut program de biserică iar oamenii au venit de prin zonă în campus în locul de închinare. Rămân uimită să văd atâta bucurie în oamenii de aici şi mă gândesc că ei ştiu să aprecieze harul Domnului. După-masă am plecat cu maşina arhiplină de haine şi oameni ca să ducem copiilor din câteva sate îmbrăcăminte. Am fost noi 4 Tumainişti, Lidia, Octav, şi Lin (un tânăr inginer chinez). Fiindcă satele se aflau la 130 km depărtare am rămas peste noapte în sat. Aici se înserează la ora 17:00 aşa că am apucat să îmbracăm copiii cu hainele noi înainte să se întunece. Văzînd copiii cum vin pe rând cu trupurile lor bătute de soare ziua şi de frig noaptea şi plecînd cu feţele zâmbind de încântare de noua îmbrăcăminte călduroasă şi colorată, mă tulbur cînd mă gîndesc la pretenţiile noastre europene, metropolitane.
După apus fiecare familie din sat face un foc în jurul căruia se încălzeşte. Am început să cântăm melodii pe care le ştiau ei şi apoi ce ştiam noi. După ce a plecat fiecare în coliba lui, ne-am culcat sub cerul plin de stele. Papucul meu s-a dovedit a fi o bună perină. Spre încântarea mea am dormit foarte bine, a doua zi am mers în încă două sate. Lucrarea noastră s-a dovedit a fi presărată cu piedici de la cel rău. Maşina a început să aibe probleme cu frâna. Într-un sat, în timp ce cântam, eu mă jucam cu nisipul şi am dat de o piesă metalică acoperită cu nisip şi am scos-o. Am aruncat-o la picioarele Rebeccăi, crezînd că e ceva metal cum mai aruncă ei. Dar am aflat că de fapt era o piesa importanta de la maşina, de la frînă. În alt sat, în timp ce unul din noi era sub maşină să repare frâna, maşina a început să dea înapoi spre cel de sub ea (cu toate că era trasă frîna de mînă şi băgată în viteză) şi ne-am speriat în prima fază. Însă am oprit-o în timp şi totul a fost bine. Ne-am întors întregi acasă.
namibia s1-1Astăzi am avut prima zi de şcoală iar eu am fost pentru prima oară în viaţă învăţătoare. E mare nevoie de învăţători pentru că sunt mulţi copii şi trebuie să te ocupi intens de ei pentru că nu sunt obişnuiţi să stea în bănci şi să înveţe. În timpul ultimei ore a izbucnit un foc puternic în marginea campului şi toţi copiii, muncitorii şi misionarii au pus mâna să ajute la stingerea lui. Timp de 5 ore focul se răspîndea din cauza cîmpului plin de tufişuri şi oamenii munceau din greu să îl stingă. “Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtorare, în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi, prigoniţi, dar nu părăsiţi, trîntiţi jos , dar nu omorâţi.” Cel rău e la lucru zi şi noapte, dar Domnul e Dumnezeul nostru şi ne întăreşte.
Seara păstrăm obiceiul, pe care îl are familia misionară de aici, să ne întâlnim la devoţional. Ne adunăm după o zi de lucru şi cântăm , citim împreună din Biblie şi ne rugăm, iar Domnul ne întăreşte prin asta.
Pentru voi, cei care citiţi, spun că este mare nevoie de oameni care să lucreze aici pe termen lung. E nevoie de învăţători, predicatori, oameni care să fie gata să lucreze pentru Domnul. E o lucrare foarte faină şi am văzut că Domnul o binecuvintează. Rugaţi-vă ca Domnul să vă descopere planul Lui pentru vieţile voastre.
Spuneţi salutări tuturor celor din ţară. Noi, prietenii voştri din Namibia, vă mulţumim pentru rugaciunile voastre şi vă salutăm călduros.

Rena