Mărturii
Aici găseşti mărturiile celor care au fost în misiune în Kenya:

În iulie 2010 am avut harul de a merge în Kenya, un grup de 33 de persoane, gata să slujim.

Pentru o lună de zile am avut oportunitatea extrordinară oferită de Dumnezeu să mergem şi să ne dedicăm oamenilor din Africa – Kenya. Acolo am mers pentru a împlini cuvintele Lui: „şi-mi veţi fi martori … până la marginile pământului” şi pentru a transmite dragostea nemărginită şi infinită a Lui Dumnezeu prin zambet, prin îmbrăţisări, prin fiecare gest fie el cât de mic.

Am mers acolo pentru a asculta strigătele inimilor disperate: ale femeilor care trăiesc cu frica de a nu şti dacă mai au ce să le dea copiilor să mănânce în ziua următoare, strigătele bărbaţilor disperaţi care nu au unde să muncească pentru pâinea de fiecare zi, strigătele sufletelor care îşi doresc mai mult decât o viaţă plină de lipsuri; o viaţă traită în Dumnezeu, o viaţă nouă.

În fiecare zi mergeam în vizite în slum-ul Kibera unde trăiesc aproape 2 milioane de oameni pe o suprafaţă extrem de mică pentru o astfel de populaţie. Oamenii erau atât de bucuroşi, parcă ei îl duceau pe Dumnezeu, nu noi. Acolo am înţeles că viaţa asta pământească şi lipsurile ei nu stau în calea fericirii sufleteşti pe care ţi-o dă Dumnezeu, bucuria inimii nu ţine de circumstanţe sau de resursele pe care le ai sau nu, ci ţine de nivelul dorinţei pe care il ai de a-L căuta pe Dumnezeu.

Am avut marea bucurie, de altfel şi cea mai minunată bucurie, de a conduce oameni la Dumnezeu, de a vedea cu ochii noştri vieţi transformate. Am văzut copiii Lui Dumnezeu care îşi înalţă inimile spre cer şi se lasă copleşiţi de închinare, care îl laudă pe Dumnezeu cu tot ce au.

Ne-am bucurat strângând copilaşii în braţe, hrănindu-i, învăţându-i şi arătându-le dragoste şi afecţiune, lucruri după care tânjesc şi care lipsesc cu desăvârşire în casele lor. Printre altele am mai slujit şi la o clinica dintr-un alt slum, mai mic, Koroghochio, acolo am avut din nou şi harul de a sta de vorbă cu oameni şi de a ne ruga pentru ei.  Dumnezeu ne-a scos în cale acele suflete pe care a vrut EL să le atingă prin noi, suflete însetate să audă despre EL.

De asemenea am avut parte de programe ale bisericilor în case, momente preţioase şi pline de încărcătură veşnică, părtăşie de neuitat. E extrem de greu să aşternem într-o pagină atâtea experienţe de neuitat, intensitatea atâtor momente speciale şi pline de har. Însă da, vă putem crea o imagine despre ce am făcut, despre ce am înţeles şi experimentat.

Am vizitat şcoli unde am şi predat, reuşind să interacţionăm cu copii şi cu adolescenţi. De asemenea, am vizitat un orfelinat, unde ne-am jucat cu copiii şi le-am fost aproape printr-o îmbrăţisare.

Ne-am ocupat şi de tineri, organizând debate-uri cu diferite teme, unde ne-am închinat, ne-am rugat, am avut părtăşie şi am facut diferite activităţi sportive.

În ultima săptămână, am avut campionate de fotbal şi volei cu tinerii de acolo, a fost aşa o binecuvântare pentru noi să putem să petrecem timp cu ei, să legam relaţii şi să ne bucurăm de prezenţa lor şi de deschiderea sufletească. Le-am purtat poveri. Aşa cum ne-a învăţat Domnul Isus.

Misiunea în Africa a fost suficient de motivantă ca să ne facă să nu rămânem la fel. Acolo Dumnezeu a schimbat multe în noi. Acolo am prins gustul misiunii şi tot acolo am înţeles că „marginile pământului” uneori pot fi vecinul de lângă noi, băntrânica de peste drum sau chiar cei dragi din casă – fratele, sora, mama, tata…