O saptamana in Kibera e greu de rezumat! Din cei zece care am ajuns aici, patru am ramas in slum. Nu stiu daca am ales asta cu toata inima, dar cred cu siguranta ca Dumnezeu a avut un scop foarte precis cand a pregatit ceea ce aveam sa experimentam.

Daca ar fi sa ne focalizam doar pe fapte, probabil ca am povesti tot despre cat de saraci sunt oamenii, cat de grea pare viata intr-un loc fara speranta, cat de multa revolta iti provoaca toata situatia unui om care este deprins cu confort si care pe deasupra are si asteptari ca lucrurile sa ii mearga bine in viata (da, vorbesc despre noi! :D). Nu cred ca Dumnezeu planuieste sa restaureze Kibera asa cum am face-o noi… Incercati sa va imaginati cum e sa te trezesti dimineata, sa o iei la pas printre gunoaie, tarabe cu mancare pregatita ad-hoc, apa mizerabila, hartoape si fum, fara nicio certitudine ca ziua de maine va fi mai buna. Orice om intreg la minte ar evalua situatia, ar ajunge la concluzia ca exista o criza, ar face un plan si probabil ar incepe cu apa potabila, ceva medicamente si tot asa. Daca Isus ar merge printre casele (mai bine spus baracile) din Kibera, cu siguranta nu ar incepe de la apa… “Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, in veac nu-I va mai fi sete.” (Ioan 4:14). Dumnezeu ne cheama la o credinta nebuneasca!

Programul pe care l-am avut a fost destul de simplu, o rutina, dimineata la scoala Hope Academy, apoi pranzul in casele membrilor bisericii Tumaini, iar apoi vizite in casele altor membri sau ale vecinilor, incheind cu o intalnire de grup/fellowship in case. Ceea ce face diferenta sunt oamenii. E incredibil cat de mult conteaza pentru ei comunitatea. Tot ce fac, fac impreuna! Pranzul pe care ni-l ofera e din inima, ne primesc cu drag, uneori nimeni nu zice nimic, dar stii ca asteapta de la tine ceva cuvinte intelepte. Duhul Sfant vorbeste in Swahili, Engleza si Romana.

La scoala, pe copii ii vezi doar intr-un cerc enorm (big ce’cle), dansand, cantand. Noi le predam matematica, engleza si altele, iar ei se uita la noi, mirati de culoarea noastra mai mult. Sunt incredibil de cuminti, docili aproape, de parca tot ce le spui sa faca e un prilej de bucurie! Sunt frumosi! Zambesc si iti topesc inima…”Teachea’, come and teach me!” La lectia despre vreme, cand am intrebat de unde vine lumina, un copil s-a ridicat si a zis raspicat “From God”. Nu au caiete si nici manuale.

Apoi, in case, noi am mers sa incurajam si sa vorbim despre Dumnezeul in care noi credem. De cele mai multe ori, noi am fost cei incurajati. I am saved/Nimeokoka se prezinta cei care au o relatie personala cu Isus. Si nu stau mult la detalii, iti zic direct ca ei cred. E ciudat sa iti afirmi identitatea in fata unui necunoscut, fara sa stii daca nu cumva il jignesti, dar ei o fac cu curaj. Nu stiu cati dintre ei chiar stiu ce inseamna mantuirea, dar nu asta e misiunea noastra. Vorbim cu ei si ne asculta, fie si doar pentru ca suntem diferiti (muzungu, albi, superiori pentru ei…). Vecinii lor ne primesc in case ca sa ne rugam pentru ei, iar putinele incurajari pe care ne pricepem sa le citim din Biblie sper sa fie de la Duhul Sfant si nu de la noi. Nu cred ca noi ii putem intelege complet, dar nevoia de Dumnezeu e aceeasi pentru toti oamenii, nu? Ne rugam pentru sufletele lor, iar pana acum Dumnezeu imi descopera ce putin stiu despre El si cat de putin ma incred in maretia Lui. “Rugati-va pentru sanatate” auzim cel mai des. Apoi se ia curentul sau plange un copil sau tantarii bazaie in jur. Pe nume, rugati-va pentru Eveline si Diane, ele au vrut sa Il primeasca pe Dumnezeu. Simplu. Si pentru Jael, Vincent, James, Mary, Eunice, Ken si altii care merg cu noi din usa in usa, traduc si intreaba in locul nostru. Sunt oameni care isi doresc cu pasiune ca Kibera sa auda despre Isus.

Fellowship-ul asta e mare bataie de cap! Ne intind ca pe elastic, sa ajungem peste tot, sa ne vada toti, sa se bucure toti din biserica de oaspeti. Noi acasa nu prea suntem curiosi. Ei, in schimb, ne duc si pret de jumate de ora sa ne rugam cu ei, sa cantam ( sa ne intrebati cum se inchina ei! ), sa citim din Biblie… E neobisnuit sa ti se dea atata importanta si, in acelasi timp te smereste sa stii ca nu esti cu nimic mai bun decat ei. Si cu toate astea, in rugaciuni, oamenii de aici Il lauda pe Dumnezeu mai mult decat altii, desi ei au mai putin decat majoritatea.

La sfarsitul saptamanii ne-am mutat din slum la un hostel. Dumnezeu ne-a dus in confortul de care aveam nevoie. Dar parca a vrut sa ne scoata in evidenta cat de slabi suntem, cat de dependent de El ar trebui sa traim, pentru ca nu ai altfel cum sa faci fata vietii. Ca e slum, ca e cartier sau altceva, Dumnzeu e evident! Noi ne plangem prea mult si pierdem timpul….”He found himself understanding the wearisomeness of this life, where every path was an improvisation and a considerable part of one’s walking life was spent watching one’s feet.” Asa zice intr-o carte pe care am adus-o cu mine.

Iar la picnicul de sambata, 134 de copii au mancat fiecare la pranz cate 2 gogosi si 4 biscuiti.

Siaya

In timp ce Dumnezeu lucra in slum prin cei patru oameni din echipa noastra, alti 6 am mers sa spunem de dragostea lui Dumnezeu si oamenilor din tribul Luo, in Siaya.

Dupa un drum de 14 ore de mers cu masina, prin gropi, ploaie, soare, frig si noapte, am ajuns la familia pastorului Fred, care ne-a gazduit si ne-a primit cu toata dragostea.
Am plecat marti dimineata si am ajuns marti seara.

Miercuri am mers de dimineata la o scoala primara unde ne-am jucat cu copiii, am facut cunostinta cu profesorii, am povestit despre vietile noastre, iar intre timp baietii jucau fotbal cu elevii de la scoala. Ne-am bucurat mult de inima lor deschisa…dintre toate scolile pe care le-am vizitat in saptamana asta, toti am fost cel mai impresionati de oamenii din acest loc, chiar daca conditiile in care isi tineau orele lasau mult de dorit….copiii veneau desculti la scoala si majoritatea erau afectati de niste insecte care le intrau sub piele in talpi, din cauza ca nu aveau papuci. Unele clase erau construite din pamant care aproape se daramau pe copii, dar asta nu ii impiedeca sa zambeasca sau sa continue sa invete. Intr-o alta zi le-am mai facut o vizita si am avut ocazia sa predam diferite materii la diferite clase si am fost foarte impresionata de cat de destepti erau copiii si atenti si cuminti….parca iti sorbeau cuvintele din gura.

M-am bucurat sa vad ca Dumnezeu ne-a folosit in scoala aia si de asemenea si inimile noastre au fost incurajate de oamenii pe care i-am gasit acolo si de credinta unora dintre ei.
Miercuri si joi am mers in vizite din casa in casa toata ziua. Ne-am impartit in 3 echipe si fiecare echipa a vizitat aproximativ 5,6,7 case intr-o zi. Am intalnit oameni care tanjeau dupa un Dumnezeu pe care nu-L cunosteau, am vazut oameni care se inselau in credinta pe care credeau ca o au, am intalnit oameni care nu stiau ce a facut Isus Cristos pentru ei, dar am intalnit si oameni care au fost o binecuvantare pentru inimile noastre prin credinta neconditionata pe care o aveau in Dumnezeu. Unii dintre ei au spus ca doresc sa-L primeasca pe Dumnezeu in inimile lor…ne rugam ca dorinta lor sa fie sincera si adevarata si ca Dumnezeu sa isi duca la indeplinire lucrarea pe care a inceput-o in locul acela.

In urmatoarele zile ma vizitat mai multe scoli: un liceu de fete si doua scoli mixte. La scoala de fete, am avut un timp special impreuna unde ne-am spus marturiile, am impartasit Cuvantul lui Dumnezeu , iar la final 15 fete si-au predat viata in mana lui Dumnezeu. Sa va rugati si pentru ele si pentru cresterea lor spiritual pe mai departe.

Am vazut mana lui Dumnezeu in toate lucrurile pe care le-am facut…am simtit in fiecare zi puterea rugaciunilor ascultate pe care le-ati inaltat pentru noi si am vazut ca daca nu erati voi sa va rugati pentru noi si nu era Dumnezeu de partea noastra, poate nici nu mai ajungeam inapoi in Nairobi. Cel rau lucra cu putere si vedem atacurile, asa, “pe fata”, prin oameni, boala, epuizare….cred ca nu avem nici cea mai mica idee de cate lucruri ne-a scapat Dumnezeu.

Ne bucuram ca suntem aici si ne bucuram ca am avut ocazia sa propovaduim Cuvantul si oamenilor din Siaya . Acolo e o lume in care cel rau aproape “domneste” prin vrajitorie si tot felul de lucrurie necurate. E o batalie spirituala foarte mare care se duce acolo. E nevoie de rugaciunile noastre si de rugaciunile voastre.

Acum ne bucuram ca am ajuns inapoi in Nairobi si putem sa ne continuam lucrarea si aici.
Continuati sa va rugati pentru noi. Rugati-va sa nu cadem de oboseala si ca Dumnezeu sa fie cel ce se vede in slabiciunile noastre. Suntem dependenti de rugaciunile voastre si cu siguranta suntem dependenti de puterea lui Dumnezeu care traieste in noi si care se reinnoieste in fiecare dimineata si doar prin ea putem sa facem ceea ce facem.

A Lui si doar a Lui sa fie toata slava!