Tag Archives: misiune

Kenya, săptămâna 2

Posted by Administrator in Misiune, Ştiri tagged with Tags: ,

O saptamana in Kibera e greu de rezumat! Din cei zece care am ajuns aici, patru am ramas in slum. Nu stiu daca am ales asta cu toata inima, dar cred cu siguranta ca Dumnezeu a avut un scop foarte precis cand a pregatit ceea ce aveam sa experimentam.

Daca ar fi sa ne focalizam doar pe fapte, probabil ca am povesti tot despre cat de saraci sunt oamenii, cat de grea pare viata intr-un loc fara speranta, cat de multa revolta iti provoaca toata situatia unui om care este deprins cu confort si care pe deasupra are si asteptari ca lucrurile sa ii mearga bine in viata (da, vorbesc despre noi! :D). Nu cred ca Dumnezeu planuieste sa restaureze Kibera asa cum am face-o noi… Incercati sa va imaginati cum e sa te trezesti dimineata, sa o iei la pas printre gunoaie, tarabe cu mancare pregatita ad-hoc, apa mizerabila, hartoape si fum, fara nicio certitudine ca ziua de maine va fi mai buna. Orice om intreg la minte ar evalua situatia, ar ajunge la concluzia ca exista o criza, ar face un plan si probabil ar incepe cu apa potabila, ceva medicamente si tot asa. Daca Isus ar merge printre casele (mai bine spus baracile) din Kibera, cu siguranta nu ar incepe de la apa… “Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, in veac nu-I va mai fi sete.” (Ioan 4:14). Dumnezeu ne cheama la o credinta nebuneasca!

Programul pe care l-am avut a fost destul de simplu, o rutina, dimineata la scoala Hope Academy, apoi pranzul in casele membrilor bisericii Tumaini, iar apoi vizite in casele altor membri sau ale vecinilor, incheind cu o intalnire de grup/fellowship in case. Ceea ce face diferenta sunt oamenii. E incredibil cat de mult conteaza pentru ei comunitatea. Tot ce fac, fac impreuna! Pranzul pe care ni-l ofera e din inima, ne primesc cu drag, uneori nimeni nu zice nimic, dar stii ca asteapta de la tine ceva cuvinte intelepte. Duhul Sfant vorbeste in Swahili, Engleza si Romana.

La scoala, pe copii ii vezi doar intr-un cerc enorm (big ce’cle), dansand, cantand. Noi le predam matematica, engleza si altele, iar ei se uita la noi, mirati de culoarea noastra mai mult. Sunt incredibil de cuminti, docili aproape, de parca tot ce le spui sa faca e un prilej de bucurie! Sunt frumosi! Zambesc si iti topesc inima…”Teachea’, come and teach me!” La lectia despre vreme, cand am intrebat de unde vine lumina, un copil s-a ridicat si a zis raspicat “From God”. Nu au caiete si nici manuale.

Apoi, in case, noi am mers sa incurajam si sa vorbim despre Dumnezeul in care noi credem. De cele mai multe ori, noi am fost cei incurajati. I am saved/Nimeokoka se prezinta cei care au o relatie personala cu Isus. Si nu stau mult la detalii, iti zic direct ca ei cred. E ciudat sa iti afirmi identitatea in fata unui necunoscut, fara sa stii daca nu cumva il jignesti, dar ei o fac cu curaj. Nu stiu cati dintre ei chiar stiu ce inseamna mantuirea, dar nu asta e misiunea noastra. Vorbim cu ei si ne asculta, fie si doar pentru ca suntem diferiti (muzungu, albi, superiori pentru ei…). Vecinii lor ne primesc in case ca sa ne rugam pentru ei, iar putinele incurajari pe care ne pricepem sa le citim din Biblie sper sa fie de la Duhul Sfant si nu de la noi. Nu cred ca noi ii putem intelege complet, dar nevoia de Dumnezeu e aceeasi pentru toti oamenii, nu? Ne rugam pentru sufletele lor, iar pana acum Dumnezeu imi descopera ce putin stiu despre El si cat de putin ma incred in maretia Lui. “Rugati-va pentru sanatate” auzim cel mai des. Apoi se ia curentul sau plange un copil sau tantarii bazaie in jur. Pe nume, rugati-va pentru Eveline si Diane, ele au vrut sa Il primeasca pe Dumnezeu. Simplu. Si pentru Jael, Vincent, James, Mary, Eunice, Ken si altii care merg cu noi din usa in usa, traduc si intreaba in locul nostru. Sunt oameni care isi doresc cu pasiune ca Kibera sa auda despre Isus.

Fellowship-ul asta e mare bataie de cap! Ne intind ca pe elastic, sa ajungem peste tot, sa ne vada toti, sa se bucure toti din biserica de oaspeti. Noi acasa nu prea suntem curiosi. Ei, in schimb, ne duc si pret de jumate de ora sa ne rugam cu ei, sa cantam ( sa ne intrebati cum se inchina ei! :) ), sa citim din Biblie… E neobisnuit sa ti se dea atata importanta si, in acelasi timp te smereste sa stii ca nu esti cu nimic mai bun decat ei. Si cu toate astea, in rugaciuni, oamenii de aici Il lauda pe Dumnezeu mai mult decat altii, desi ei au mai putin decat majoritatea.

La sfarsitul saptamanii ne-am mutat din slum la un hostel. Dumnezeu ne-a dus in confortul de care aveam nevoie. Dar parca a vrut sa ne scoata in evidenta cat de slabi suntem, cat de dependent de El ar trebui sa traim, pentru ca nu ai altfel cum sa faci fata vietii. Ca e slum, ca e cartier sau altceva, Dumnzeu e evident! Noi ne plangem prea mult si pierdem timpul….”He found himself understanding the wearisomeness of this life, where every path was an improvisation and a considerable part of one’s walking life was spent watching one’s feet.” Asa zice intr-o carte pe care am adus-o cu mine.

Iar la picnicul de sambata, 134 de copii au mancat fiecare la pranz cate 2 gogosi si 4 biscuiti.

Siaya

In timp ce Dumnezeu lucra in slum prin cei patru oameni din echipa noastra, alti 6 am mers sa spunem de dragostea lui Dumnezeu si oamenilor din tribul Luo, in Siaya.

Dupa un drum de 14 ore de mers cu masina, prin gropi, ploaie, soare, frig si noapte, am ajuns la familia pastorului Fred, care ne-a gazduit si ne-a primit cu toata dragostea.
Am plecat marti dimineata si am ajuns marti seara.

Miercuri am mers de dimineata la o scoala primara unde ne-am jucat cu copiii, am facut cunostinta cu profesorii, am povestit despre vietile noastre, iar intre timp baietii jucau fotbal cu elevii de la scoala. Ne-am bucurat mult de inima lor deschisa…dintre toate scolile pe care le-am vizitat in saptamana asta, toti am fost cel mai impresionati de oamenii din acest loc, chiar daca conditiile in care isi tineau orele lasau mult de dorit….copiii veneau desculti la scoala si majoritatea erau afectati de niste insecte care le intrau sub piele in talpi, din cauza ca nu aveau papuci. Unele clase erau construite din pamant care aproape se daramau pe copii, dar asta nu ii impiedeca sa zambeasca sau sa continue sa invete. Intr-o alta zi le-am mai facut o vizita si am avut ocazia sa predam diferite materii la diferite clase si am fost foarte impresionata de cat de destepti erau copiii si atenti si cuminti….parca iti sorbeau cuvintele din gura.

M-am bucurat sa vad ca Dumnezeu ne-a folosit in scoala aia si de asemenea si inimile noastre au fost incurajate de oamenii pe care i-am gasit acolo si de credinta unora dintre ei.
Miercuri si joi am mers in vizite din casa in casa toata ziua. Ne-am impartit in 3 echipe si fiecare echipa a vizitat aproximativ 5,6,7 case intr-o zi. Am intalnit oameni care tanjeau dupa un Dumnezeu pe care nu-L cunosteau, am vazut oameni care se inselau in credinta pe care credeau ca o au, am intalnit oameni care nu stiau ce a facut Isus Cristos pentru ei, dar am intalnit si oameni care au fost o binecuvantare pentru inimile noastre prin credinta neconditionata pe care o aveau in Dumnezeu. Unii dintre ei au spus ca doresc sa-L primeasca pe Dumnezeu in inimile lor…ne rugam ca dorinta lor sa fie sincera si adevarata si ca Dumnezeu sa isi duca la indeplinire lucrarea pe care a inceput-o in locul acela.

In urmatoarele zile ma vizitat mai multe scoli: un liceu de fete si doua scoli mixte. La scoala de fete, am avut un timp special impreuna unde ne-am spus marturiile, am impartasit Cuvantul lui Dumnezeu , iar la final 15 fete si-au predat viata in mana lui Dumnezeu. Sa va rugati si pentru ele si pentru cresterea lor spiritual pe mai departe.

Am vazut mana lui Dumnezeu in toate lucrurile pe care le-am facut…am simtit in fiecare zi puterea rugaciunilor ascultate pe care le-ati inaltat pentru noi si am vazut ca daca nu erati voi sa va rugati pentru noi si nu era Dumnezeu de partea noastra, poate nici nu mai ajungeam inapoi in Nairobi. Cel rau lucra cu putere si vedem atacurile, asa, “pe fata”, prin oameni, boala, epuizare….cred ca nu avem nici cea mai mica idee de cate lucruri ne-a scapat Dumnezeu.

Ne bucuram ca suntem aici si ne bucuram ca am avut ocazia sa propovaduim Cuvantul si oamenilor din Siaya . Acolo e o lume in care cel rau aproape “domneste” prin vrajitorie si tot felul de lucrurie necurate. E o batalie spirituala foarte mare care se duce acolo. E nevoie de rugaciunile noastre si de rugaciunile voastre.

Acum ne bucuram ca am ajuns inapoi in Nairobi si putem sa ne continuam lucrarea si aici.
Continuati sa va rugati pentru noi. Rugati-va sa nu cadem de oboseala si ca Dumnezeu sa fie cel ce se vede in slabiciunile noastre. Suntem dependenti de rugaciunile voastre si cu siguranta suntem dependenti de puterea lui Dumnezeu care traieste in noi si care se reinnoieste in fiecare dimineata si doar prin ea putem sa facem ceea ce facem.

A Lui si doar a Lui sa fie toata slava!

Namibia, săptămâna 2

Posted by Administrator in Misiune, Ştiri tagged with Tags: , ,

A trecut deja si a 2-a saptamana de cand suntem aici si parca nu ne vine sa credem ce repede trece timpul. In fiecare zi se intampla cate ceva special si cand se insereaza ne intrebam ce ne-a pregatit Domnul pentru ziua urmatoare, cu ce o sa ne uimeasca…
namibia saptamana 2In fiecare seara vizitam cate o familie din satul din apropierea bazei sau din alte sate si cu cat vizitam mai multi oameni, realizam cat de mare e Dumnezeul nostru care se bucura de inimile fiecarui boshiman. Desi la suprafata oamenii astia par asa de saraci, totusi sunt mult mai bogati decat cei ce se incred in lucrurile pamanesti, pentru ca oamenii astia tot ce au mai de pret este Dumnezeu si atunci cand Il ai pe El realizezi ca El e tot ce ai nevoie. La una din familiile pe care le-am vizitat, toti membrii, de la cel mai mic pana la cel mai in varsta, erau stransi in jurul unui foc care era facut sub o casa de paie fara pereti, doar cu acoperis. namibia saptamana 2Cand am ajuns noi acolo, s-au ridicat sa ne dea cele mai bune scaune care erau de fapt niste cutii de conserve si o galeata intoarsa. Oamenilor de aici le place foarte mult sa cante si de fiecare data cand ne strangem in jurul focului se canta multe cantari. Si noi am invatat cantari in limba lor, dar am fost foarte surprinsa sa vad ca si ei stiu cantari in romaneste. Un copil dintr-o alta familie si-a confectionat singur propria chitara cu care canta in timp ce cantam si noi cu a noastra. Era facuta dintr-un bat lung, o cutie de conserva si niste sarme. Cantarile lor sunt asa de simple, dar cu un mesaj profund, una din cea mai cantata cantare spune asa: “people please wake up, when Jesus come you must be ready!”. Fiecare vers ce-l cant aici impreuna cu oamenii astia, il simt asa de adevarat si imi vorbeste personal.

In timpul vizitei la o alta familie, stateam si ascultam ce povestea cu o femeie, namibia saptamana 2unul dintre misionarii de aici. Nu intelegeam nimic din ce vorbesc, dar am vazut cum ii sclipeau ochii la aceasta femeie. Am aflat apoi ca femeia a marturisit ca a vorbit cu multi oameni, dar niciodata nu a simtit ce a simtit atunci, a spus ca a cuprins-o o bucurie si o pace pe care nu a cunoscut-o pana atunci. L-am vazut pe Domnul cum poate schimba o inima intristata intr-una care da pe dinafara de bucurie.

Simtim in fecare zi si atacurile din partea celui rau. Drumurile de aici sunt din nisip, iar pe margini sunt pline de plante intepatoare (acaccia). Mergeam inspre un sat mai indepartat si masina s-a blocat in nisip. Nu am mai putut inainta si sentimentul pe care-l aveam cand derapa masina era de inzapezirea care este la noi iarna. Nu am vrut sa ne lasam intimidati si am plecat pe jos un drum de 40 de minute si pe drum mi s-au rupt si papucii. Am inteles de ce a fost impotrivirea asta doar dupa ce am vazut ce binecuvantare am avut impreuna cu oamenii din sat. Am vazut oameni insetati dupa Cuvant si cu dorinta de a se ruga mai mult si de a ne ruga pentru ei.

Din cauza ca nu este apa in sat, copiii care vin la scoala isi spala namibia saptamana 2hainele odata pe saptamana aici si fiecare invatator merge cu clasa lui sa ajute copiii sa-si spele hainele. Eu am fost foarte uimita sa vad copilasii de 8-10 ani ca isi spala singuri hainele. Aveam 2 ligheane unde toti cei 16 copii din grupa mea se inghesuiau sa prinda un loc la lighean. Dupa ce si-au spalat hainele care le aveau pe ei (ca alea erau toate hainele lor) si le-au intins pe gard si au venit pe rand sa se spele pe maini si pe picioare. Am avut parte de bucurie dar si mila in acelasi timp si simteam cum mi se frange inima in timp ce le frecam picioarele babatorite, aveam impresia ca spal niste bucati de lemn, unii dintre ei se frecau cu pietricele ca sa se duca murdaria, altii veneau si-mi spuneau “ look my hands are dirty, I need more soap…” unii au intrat chiar si cate trei in ligheanele unde au spalat hainele si spuneau ca isi fac dus. Erau asa de fericiti… cand le-am vazut zambetele si ochii asa de senini am inteles mai mult ca oricand bucuria slujirii.

Intr-o zi cand curatam clasa mea, am vazut dupa tabla o patura intinsa namibia saptamana 2pe jos. Azi era a 2-a zi cand unul dintre copii s-a strecurat si a dormit in sala de clasa. Podeaua de ciment e mai calduroasa decat nisipul rece din colibele lor. Clasa are cateva mese si banci, o tabla si multe imagini pe care profesorii le deseneaza manual ca sa inteleaga copiii mai bine cuvintele si literele noi.

La sfarsitul saptamanii ne-am echipat cu ceva mancare, saci de dormit si haine groase pentru noapte si am plecat intr-un sat pentru a vorbi cu oamenii. Am vizitat multe familii si am aflat obiceiuri de-ale lor cum ar fii: batutul semintelor pentru a face faina sau cum se face foc din frecatul pietrelor. In jurul focului unde urma sa dormim, unul din localnici ne-a povestit obiceiuri pe care oamenii le practica. Cum merg la vrajitoare si sacrifica animale negre pentru a se vindeca, cum obisnuiesc sa se taie pe fata sau pe maini ca sa curga sangele si asa sa iasa durerea afara. E asa mare nevoie ca oamenii sa afle ca Domnul este cel care vindeca si tot ce are El nevoie este de o inima sincera care Il cauta pe El si nu e nevoie de varsare de sange sau sacrificiu de animale sau dansuri si cantece pagane…

namibia saptamana 2

Aici noaptea e foarte frig…un frig diferit decat frigul de iarna de la noi. A fost si -4 grade intr-una din nopti.

Noi dormim in cort in saci de dormit si cu toate hainele groase pe noi. Si uneori dimineata e si mai frig decat in timpul noptii. Copiii si muncitorii vin la masa la ora 7 cand gerul e foarte patrunzator si soarele abia rasare si tot ce au pe ei e o bluza si o pereche de pantaloni.

In timpul zilei se incalzeste mult, dar vantul bate incontinuu si din cauza asta avem buzele crapate si mainile si picioarele uscate. Dar in toate astea simtim o mare bucurie si slujim cu drag. Invatam sa traim simplu, dar sa ne imbogatim spiritual si pentru mine lucrul asta este foarte imbucurator.

Domnul continua sa ne uimeasca in fiecare zi cand intr-un fel cand in altul si pentru noi e o continua lectie. Vrem ca Domnul sa gaseasca placere in inimile noastre si vrem sa ne lasam folositi de El, pentru asta avem nevoie de multa rugaciune din partea voastra, cei care cititi asta si avem nevoie sa luptati pe genunchi impreuna cu noi!

Multumesc ca sunteti parte din lucrarea asta!
(Rebecca)

Namibia, săptămâna 1

Posted by Administrator in Misiune, Ştiri tagged with Tags: ,

N-am ştiut la ce să mă aştept cu privire la misiunea din vara asta. În noaptea dinaintea plecării am dormit foarte rău şi simţeam urme de panică. Într-un moment critic al nopţii mi-a venit chiar şi gândul renunţării. Călătoria până în Namibia a durat trei zile pline: 20 de ore pe autocar, 24 de ore parţial pe avion, parţial în aşteptarea lui şi încă o zi pîna în camp.
Dormim în corturi ca evreii adevăraţi :-p şi ne-am obişnuit deja cu temperatura fluctuantă: foarte frig noaptea şi foarte cald ziua.
namibia s1-1E a patra zi de cînd am ajuns în câmp (în locul în care stăm) şi am impresia că sunt de foarte mult timp aici, pentru că am avut atatea lucruri de făcut. Misionarii de aici sunt o adevărată binecuvantare pentru oamenii din zonă numiţi Bushmen. Numele de Bushmen se datorează tufărişului preponderent ce acopera pământul. Mama Neli, cum o numesc localnicii, este responsabilă de gospodărie şi hrana copiilor care vin la şcoala Kalahari New Hope. Lidia, fica ei se ocupă cu şcoala, Dani, fiul ei se ocupă de construirea şi extinderea câmp-ului, de reparaţii, agricultură, etc. şi Octavian, un tanăr misionar, e responsabil de misiune. Domnul le-a pus pe inimă ajutorarea tribului Bushmen şi fac o lucrare care se întinde pe mai multe sate. În prima zi, vineri, am fost în misiune într-un sat la cîţiva kilometri cu maşina. Niciodată nu am văzut o biserică aşa frumoasă, şi ea consta într-un copac mare în cîmp lângă sat, la picioarele căruia erau două trunchiuri de copac aşezate pe nisip în loc de bănci. Cînd am ajuns, ne-am aşezat sub copac şi aşteptam ca oamenii să înceapă să se strângă la biserică. Pe rînd veneau şi se aşezau pe trunchiuri sau pe nisip. Am cântat în engleză şi în Bushmen (limba tribului) şi am rămas uimită să aud un adevărat cor format dintr-o mînă de oameni. Adulţi şi copii cântau melodii pe mai multe voci de parcă erau dirijaţi de un profesionist. Aşa un talent la nişte oameni, care nu ştiu să scrie şi să citească. Apoi a urmat partea de învăţătură, în care oamenii trebuiau să îşi aducă aminte ce învăţaseră cu o săptămînă înainte şi apoi o nouă lecţie. M-am bucurat aşa de mult să văd un program de biserică aşa interactiv şi viu şi natural, în care oamenii erau schimbaţi complet în urma auzirii Cuvîntului! În tribul acesta, în care de sute de ani locuitorii sunt legaţi de vrăjitorie, alcool, droguri, poligamie, agresivitate, etc., oamenii se schimbă radical încât feţele lor radiază bucurie, blândeţe şi smerenie. În timp ce povesteam cu oamenii după biserică, un pui de şarpe a căzut din copac în mijlocul nostru, dar Raspop l-a omorît rapid.
namibia s1-2Sâmbătă dimineaţa am avut program de biserică iar oamenii au venit de prin zonă în campus în locul de închinare. Rămân uimită să văd atâta bucurie în oamenii de aici şi mă gândesc că ei ştiu să aprecieze harul Domnului. După-masă am plecat cu maşina arhiplină de haine şi oameni ca să ducem copiilor din câteva sate îmbrăcăminte. Am fost noi 4 Tumainişti, Lidia, Octav, şi Lin (un tânăr inginer chinez). Fiindcă satele se aflau la 130 km depărtare am rămas peste noapte în sat. Aici se înserează la ora 17:00 aşa că am apucat să îmbracăm copiii cu hainele noi înainte să se întunece. Văzînd copiii cum vin pe rând cu trupurile lor bătute de soare ziua şi de frig noaptea şi plecînd cu feţele zâmbind de încântare de noua îmbrăcăminte călduroasă şi colorată, mă tulbur cînd mă gîndesc la pretenţiile noastre europene, metropolitane.
După apus fiecare familie din sat face un foc în jurul căruia se încălzeşte. Am început să cântăm melodii pe care le ştiau ei şi apoi ce ştiam noi. După ce a plecat fiecare în coliba lui, ne-am culcat sub cerul plin de stele. Papucul meu s-a dovedit a fi o bună perină. Spre încântarea mea am dormit foarte bine, a doua zi am mers în încă două sate. Lucrarea noastră s-a dovedit a fi presărată cu piedici de la cel rău. Maşina a început să aibe probleme cu frâna. Într-un sat, în timp ce cântam, eu mă jucam cu nisipul şi am dat de o piesă metalică acoperită cu nisip şi am scos-o. Am aruncat-o la picioarele Rebeccăi, crezînd că e ceva metal cum mai aruncă ei. Dar am aflat că de fapt era o piesa importanta de la maşina, de la frînă. În alt sat, în timp ce unul din noi era sub maşină să repare frâna, maşina a început să dea înapoi spre cel de sub ea (cu toate că era trasă frîna de mînă şi băgată în viteză) şi ne-am speriat în prima fază. Însă am oprit-o în timp şi totul a fost bine. Ne-am întors întregi acasă.
namibia s1-1Astăzi am avut prima zi de şcoală iar eu am fost pentru prima oară în viaţă învăţătoare. E mare nevoie de învăţători pentru că sunt mulţi copii şi trebuie să te ocupi intens de ei pentru că nu sunt obişnuiţi să stea în bănci şi să înveţe. În timpul ultimei ore a izbucnit un foc puternic în marginea campului şi toţi copiii, muncitorii şi misionarii au pus mâna să ajute la stingerea lui. Timp de 5 ore focul se răspîndea din cauza cîmpului plin de tufişuri şi oamenii munceau din greu să îl stingă. “Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtorare, în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi, prigoniţi, dar nu părăsiţi, trîntiţi jos , dar nu omorâţi.” Cel rău e la lucru zi şi noapte, dar Domnul e Dumnezeul nostru şi ne întăreşte.
Seara păstrăm obiceiul, pe care îl are familia misionară de aici, să ne întâlnim la devoţional. Ne adunăm după o zi de lucru şi cântăm , citim împreună din Biblie şi ne rugăm, iar Domnul ne întăreşte prin asta.
Pentru voi, cei care citiţi, spun că este mare nevoie de oameni care să lucreze aici pe termen lung. E nevoie de învăţători, predicatori, oameni care să fie gata să lucreze pentru Domnul. E o lucrare foarte faină şi am văzut că Domnul o binecuvintează. Rugaţi-vă ca Domnul să vă descopere planul Lui pentru vieţile voastre.
Spuneţi salutări tuturor celor din ţară. Noi, prietenii voştri din Namibia, vă mulţumim pentru rugaciunile voastre şi vă salutăm călduros.

Rena

Newsletter iunie ’12

Posted by Administrator in Evenimente, Misiune tagged with Tags: , , , , ,

Dragii nostri,

Va scriem fiindca noi credem in puterea rugaciunii, la asta va invitam, sa stati in mijlocire pentru ceea ce Dumnezeu vrea sa lucreze in si prin noi.

Cu ajutorul lui Dumnezeu si in acest an, vom lua parte la cateva misiuni pe termen scurt, dar continuam si lucrarea noastra aici in tara.
Cateva motive de rugaciune si lucruri care se vor intampla in saptamanile urmatoare:

Misiune Namibia:

namibia1namibia2– marti dupa-masa, echipa de misiune (4 persoane), a plecat spre Frankfurt, de unde a zburat la Rundu, Namibia. Au nevoie de rugaciune pentru protectie si calauzire, in primul rand si sprijin financiar pentru lucrarea ce o vor face acolo.

Misiune Kenya-Tanzania:

kenya1kenya2– multumim lui Dumnezeu ca am reusit sa cumparam biletele de avion si aproape toti avem facute vaccinurile.
– luni am inceput tratamentul pentru malarie, continuam pregatirea pentru misiune si cu ajutorul Domnului, joi 5 iulie, vom merge in Kenya.
– rugati-va pentru fiecare persoana din grup care va merge, unele au probleme la servici, cu concediul. De asemenea rugati-va pentru echipa de la Biserica din Kibera (Kenya) care ne va insoti atat in Siaya (Kenya), cat si in Tanzania.
– mai avem nevoie de aproximativ 3000 de euro pentru tot grupul, bani necesari pentru cazare, transport, mancare si lucrare in aceasta misiune.

Kyrgyzstan:

kyr1kyr2– multumim Domnului ca am reusit sa platim biletele.
– rugati-va pentru familia Vlasin, care ne va primi la ei.
– rugati-va sa putem fi o marturie pentru mantuirea oamenilor din Osh, Kyrgyzstan.

——————————————————————————————————————————————————————————–

In perioada 20-26 august, dorim sa prezentam ce am facut in misiune si de asemenea sa motivam crestinii evanghelici din Romania la a se implica in misiunea locala si globala. In aces scop, vom organiza o tabara de misiune.
Vom anunta din timp locatia si invitatii, cat si temele ce le vom aborda.
Puteti sa va inscrieti impreuna cu tineri din biserica de care apartineti.

In fiecare marti (in Bucuresti) si miercuri (in Timisoara) ne intalnim la rugaciune, va asteptam cu drag impreuna cu noi. Contactati-ne pentru detalii legate de locatie.

Organizatia Tumaini va multumeste pentru sprijin si implicare. Va simtim aproape de noi si credem ca impreuna putem duce Evanghelia cat mai departe spre marginile pamantului.
Nu uitati, Dumnezeu merita toata gloria. Din El, prin El si pentru EL le facem pe toate, a lui sa fie toata cinstea, onoarea si gloria.

Date de contact:
– email: misiune@yahoo.com
– telefon: 0745 259 044
– persoana de contact: Grecu Daniel
www.tumaini.ro