Totul a fost despre Dumnezeu, este despre Dumnezeu și va fi despre Dumnezeu.
Dragostea mea pentru misiune a început încă de când eram mică și mergeam cu grupele de copii în satele de lângă Deva. Îmi plăcea mult să merg acolo și să cânt despre Dumnezeu, dar nu m-am gândit că acesta este doar începutul.
Auzeam povestiri despre misionari și îi spuneam Domnului că dacă o să vrea să mă trimită acolo o să merg, doar să-mi spună, apoi uitam de asta.
Când am mai crescut, am continuat să merg în misiune cu tinerii, iar în perioada studenției am mers în misiune în Oltenia. Acolo, Dumnezeu m-a format, mi-a arătat ce înseamnă să mă dăruiesc celor din jur, să-i iubesc, să mă deschid și să le spun ce a facut Dumnezeu în viața mea. Continue reading
Masina noastra este la reparat in Grootfontain (cel mai apropiat oras de noi), asa ca am mers in misiune pe jos, prin nisip ca pe vremea Domnului Isus. Cand inima ta bate pentru El durerile de picioare si ranile de pe talpi nu mai conteaza. Dupa aproximativ 2 ore am ajuns in sat. Oamenii s-au adunat imediat la partasia de sub pom. Dupa biserica am reusit sa facem mai multe poze copiilor si sa aflam mai multe despre fiecare. Majoritatea dintre ei erau orfani. Unii dintre parintii lor lucreaza in sat: danseaza pentru turisti sau pentru vrajitor la “vindecarea” unui bolnav. Dupa ce s-a intunecat am stat in jurul focului, am cantat, am facut ceai. Toti copiii se inghesuiau la noi in brate. Mai radeau cand vedeau diferenta de culoare dintre noi.
Mi-aduc aminte ca intr-o zi la scoala un copil (Moyo) a gasit o revista cu Etosha National Parc of Namibia. S-au strans toti copiii in jurul lui si incepeau sa zica ce au mancat ei de acolo: zebra, pisica, girafa, gazelle, antilopa, tot felul de pasari etc. Serpii sunt asociati cu diavolul, nu-i mananca. Dintr-un pliant a unui parc national au facut un meniu de restaurant. Erau mai incantati decat mine atunci cand am posibilitatea sa aleg ce sa-mi pun pe shaorma.
In acest week-end trebuia sa mergem intr-un sat (Grashoek). Masina e la reparat in oras. Domnul ne-a luat masina si ne-a dat o motocicleta si 2 cai. Trebuie sa traim viata asta cat mai simplu. Doar 2 dintre noi au putut sa mearga in sat cu motocicleta. Nisipul era asa de mare incat au trebuit sa mearga pe rand: si pe jos si cu motocicleta.
In fiecare seara vizitam cate o familie din satul din apropierea bazei sau din alte sate si cu cat vizitam mai multi oameni, realizam cat de mare e Dumnezeul nostru care se bucura de inimile fiecarui boshiman. Desi la suprafata oamenii astia par asa de saraci, totusi sunt mult mai bogati decat cei ce se incred in lucrurile pamanesti, pentru ca oamenii astia tot ce au mai de pret este Dumnezeu si atunci cand Il ai pe El realizezi ca El e tot ce ai nevoie. La una din familiile pe care le-am vizitat, toti membrii, de la cel mai mic pana la cel mai in varsta, erau stransi in jurul unui foc care era facut sub o casa de paie fara pereti, doar cu acoperis. 
Cand am ajuns noi acolo, s-au ridicat sa ne dea cele mai bune scaune care erau de fapt niste cutii de conserve si o galeata intoarsa. Oamenilor de aici le place foarte mult sa cante si de fiecare data cand ne strangem in jurul focului se canta multe cantari. Si noi am invatat cantari in limba lor, dar am fost foarte surprinsa sa vad ca si ei stiu cantari in romaneste. Un copil dintr-o alta familie si-a confectionat singur propria chitara cu care canta in timp ce cantam si noi cu a noastra. Era facuta dintr-un bat lung, o cutie de conserva si niste sarme. Cantarile lor sunt asa de simple, dar cu un mesaj profund, una din cea mai cantata cantare spune asa: “people please wake up, when Jesus come you must be ready!”. Fiecare vers ce-l cant aici impreuna cu oamenii astia, il simt asa de adevarat si imi vorbeste personal.
unul dintre misionarii de aici. Nu intelegeam nimic din ce vorbesc, dar am vazut cum ii sclipeau ochii la aceasta femeie. Am aflat apoi ca femeia a marturisit ca a vorbit cu multi oameni, dar niciodata nu a simtit ce a simtit atunci, a spus ca a cuprins-o o bucurie si o pace pe care nu a cunoscut-o pana atunci. L-am vazut pe Domnul cum poate schimba o inima intristata intr-una care da pe dinafara de bucurie.
hainele odata pe saptamana aici si fiecare invatator merge cu clasa lui sa ajute copiii sa-si spele hainele. Eu am fost foarte uimita sa vad copilasii de 8-10 ani ca isi spala singuri hainele. Aveam 2 ligheane unde toti cei 16 copii din grupa mea se inghesuiau sa prinda un loc la lighean. Dupa ce si-au spalat hainele care le aveau pe ei (ca alea erau toate hainele lor) si le-au intins pe gard si au venit pe rand sa se spele pe maini si pe picioare. Am avut parte de bucurie dar si mila in acelasi timp si simteam cum mi se frange inima in timp ce le frecam picioarele babatorite, aveam impresia ca spal niste bucati de lemn, unii dintre ei se frecau cu pietricele ca sa se duca murdaria, altii veneau si-mi spuneau “ look my hands are dirty, I need more soap…” unii au intrat chiar si cate trei in ligheanele unde au spalat hainele si spuneau ca isi fac dus. Erau asa de fericiti… cand le-am vazut zambetele si ochii asa de senini am inteles mai mult ca oricand bucuria slujirii.
pe jos. Azi era a 2-a zi cand unul dintre copii s-a strecurat si a dormit in sala de clasa. Podeaua de ciment e mai calduroasa decat nisipul rece din colibele lor. Clasa are cateva mese si banci, o tabla si multe imagini pe care profesorii le deseneaza manual ca sa inteleaga copiii mai bine cuvintele si literele noi.